Ajutand pe altii, ne salvam pe noi

povestea ta

Un om a pornit odata dintr-un sat catre satul vecin. Intre cele doua localitati era o distanta mare si vremea era foartea rea. Ningea si viscolea, incat simteai ca ingheti pana in maduva oaselor. Mergand, omul era coplesit de frig si se gandea chiar sa se lase putin in zapada, ca sa se odihneasca, sa isi sufle in pumni si sa se incalzeasca. Dar mergea mai departe, caci stia ca, daca se va opri, va ingheta si va muri. Dar fiecare pas era mai greu si tot mai greu si simtea ca nu va mai putea continua, caci era coplesit de frig. Dupa doar cativa pasi, calatorul s-a impiedicat de ceva, iar cand s-a aplecat a vazut un consatean cazut in zapada. L-a cercetat, sa vada daca mai are suflare si s-a bucurat ca mai traia, dar suflarea era slaba. Omul si-a dat seama ca, daca bietul cazut mai ramanea acolo, pierea. Ii era mila de el, insa si-a spus ca, daca singur de-abia inainteaza, cum ar putea sa o faca si cu un altul in spate? Dar si sa mearga mai departe si sa il lase acolo, fara niciun ajutor, nu putea. Parca nu si viata lui atarna de un fir de ata? Nu se gandise si el mai inainte sa abandoneze si se temea ca va ingheta si nu va mai ajunge la destinatie? Asa ca il va lua pe nefericitul din drum in spate si, daca va fi sa moara, macar va muri ca un facator de bine si nu cu ultimul gand la un muribund abandonat. Dupa ce l-a luat in spate pe cel cazut in drum, calatorul a observat ca se simtea mult mai bine decat inainte: in spate avea nu doar o greutate, ci o adevarata haina calduroasa. Purtand pe altul, omul din poveste s-a salvat si pe sine, ceea ce putem sa facem si noi facand bine, chiar daca ni se pare greu.

Diana R.

Acest articol are 0 comentarii

Spuneti parerea: