Ajutând pe alții, ne salvăm pe noi

povestea ta

Un om a pornit odată dintr-un sat către satul vecin. Între cele două localități era o distanță mare și vremea era foarte rea. Ningea și viscolea, încât simțeai că îngheți până în măduva oaselor. Mergând, omul era copleșit de frig și se gândea chiar să se lase puțin în zăpadă, ca să se odihnească, să își sufle în pumni și să se încălzească. Dar mergea mai departe, căci știa că, dacă se va opri, va îngheța și va muri. Dar fiecare pas era mai greu și tot mai greu și simțea că nu va mai putea continua, căci era copleșit de frig. După doar câțiva pași, călătorul s-a împiedicat de ceva, iar când s-a aplecat a văzut un consătean căzut în zăpadă. L-a cercetat, să vadă dacă mai are suflare și s-a bucurat că mai trăia, dar suflarea era slabă. Omul și-a dat seama că, dacă bietul căzut mai rămânea acolo, pierea. Îi era milă de el, însă și-a spus că, dacă singur de-abia înaintează, cum ar putea să o facă și cu un altul în spate? Dar și să meargă mai departe și să îl lase acolo, fără niciun ajutor, nu putea. Parcă nu și viața lui atârna de un fir de ață? Nu se gândise și el mai înainte să abandoneze și se temea că vă îngheța și nu va mai ajunge la destinație? Așa că îl va lua pe nefericitul din drum în spate și, dacă va fi să moară, măcar va muri ca un făcător de bine și nu cu ultimul gând la un muribund abandonat. După ce l-a luat în spate pe cel căzut în drum, călătorul a observat că se simțea mult mai bine decât înainte: în spate avea nu doar o greutate, ci o adevarată haină călduroasă. Purtând pe altul, omul din poveste s-a salvat și pe sine, ceea ce putem să facem și noi făcând bine, chiar dacă ni se pare greu.

Diana R.

Acest articol are 0 comentarii

Spuneți părerea: