Oamenii neînsemnați, care ne cer ajutor, sunt trimiși de Dumnezeu

povestea ta

Acum două nopți L-am întâlnit pe Dumnezeu. Stătea rezemat de zidul unei clădiri abandonate. Dincolo de el, casa Lui. Plângea. M-am așezat lângă El să-I spun să nu mai plângă.

Acum două nopți am aflat că Dumnezeu umbla desculț și Îi e frig. Acum două nopți L-am încălțat pe Dumnezeu. Ochii goi I s-au înseninat.

Acum două nopți Dumnezeu a adormit în patul meu. Când s-a trezit, zâmbea și m-a întrebat ce mai fac. Îi plăcea bucătăria mea și orezul cu lapte. Ieri, pe degetele lui Dumnezeu, s-a topit înghețată de vișine. Dumnezeu râdea în hohote, de parcă niciodată nu mai văzuse o înghețată topindu-se. Apoi I S-a făcut foame și am împărțit un sandvici.

Ieri, când traversam strada, Dumnezeu m-a prins de mână. Îi era frică de mașini.

Noaptea trecută L-am pus pe Dumnezeu să aleagă: acasă, casa de copii sau strada din nou. Nehotărât, Dumnezeu a ales strada. L-am lăsat unde L-am găsit, cu ochii la fel de căprui și pustii. Noaptea trecută L-am ținut pe Dumnezeu în brațe. El plângea, eu plângeam.

Strângând în mâna stângă ultimii 2 lei, Dumnezeu era atât de frumos… și atât de trist.

În amintirea Anicăi, fetița nimănui, care m-a învățat că, oricâte eșecuri m-ar îmbrățișa, dragostea cu rădăcinile în Cer nu se sfârșește în veci.

Iulia Cristina P.

Acest articol are 0 comentarii

Spuneți părerea: