Donează 20%

la-suta

Donează 20% din impozitul pe profit (persoane juridice)

Din 2004, Codul Fiscal permite persoanelor juridice să vireze, către un ONG, 20% din impozitul pe profit, fără alte cheltuieli suplimentare și fără ca profitul net să fie periclitat. Suma redirecționată poate fi scăzută din impozitul pe profit doar dacă nu este mai mare de 3 la mie din cifra de afaceri, iar plățile sunt făcute până la 31 decembrie. Bineînțeles că firma trebuie să aibă profit, pentru a putea face acest act de caritate. În cazul în care o companie vrea să susțină un ONG astfel, trebuie semnat, până la 31 decembrie, un contract de sponsorizare cu ONG-ul ce reprezintă cauza pe care managerii și antreprenorii vor să o susțină. În cazul în care aceste condiții nu sunt împlinite, banii vor fi utilizați de către bugetul de stat.

Deși companiile au posibilitatea de a contribui astfel la cauze sociale, acest potențial nu este încă exploatat prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit, avocații specializați în taxe și impozite apreciind că, în acest fel, pentru cauzele sociale, se pierd zeci și chiar sute de milioane de euro anual.